AielloCalabro.Net

Poesia - Na riflessione

A mmie du viernu un ' mmi‘nde‘mporte nente: io signu quatelatu tuttu quantu
e nun ‘mme va la capu all’ atra gente;
tiegnu nu focularu, e minde vantu,

ca me quadiìe tutta a casa sana;
a nive ammunzellate po’ cadire,
appriessu po’ tirare a tramuntana,
e grande na tempesta po’ venire.

Ma priestu pienzu a tanti povarielli,
a chilli senza fuocu e senza lana,
alli malati e a tanti quatrarielli,
a tutti: animalicchi e vecchiarielli.

Segnure mio! Te chiedu cca perdunu
de quantu avie pensatu, a’ nnu vulune,
manda lu fuocu a quantu cci ‘nde sunu
ca tremanu du friddu senza panni,

a quantu‘nccufullati ‘e ‘ntr’u tendune,
e a chilli c’han patutu troppu danni.
Assiemi allu ristoru, allu calure,
nun te scordare Tu Segnure mio:

a tutti quanti mandace l’amure;
chista, ‘a preghiera ca te dicu io.


Commento del professore Plastino - L’ immediata lettura fa pensare ad un momento di egoismo che, però, si supera nella seconda parte del canto: allora esplode, in versi musicalmente perfetti, l’amore, non solo del poeta, ma soprattutto, l’amore di dio che ricovera tutte le sue creature.
Domenico Medaglia
21/11/2005

AIELLOCALABRO.NET
Fonte: http://www.aiellocalabro.net/expo/aiello-calabro/la-poesia/domenico-medaglia/poesia---na-riflessione.aspx
Data: mercoledì 24 aprile 2024 - 16:09:16